sâmbătă, 9 aprilie 2011
Scrisoare către prietenii mei
Unii dintre cei care vor citi scrisoarea mea îmi sunt prieteni de multă vreme, alţii mi-au devenit prieteni, necunoscându-mă în mod nemijlocit iar alţii, vor deveni prietenii mei, regăsindu-ne pe acelaşi drum al vieţii, în acelaşi urcuş existenţial, împărtăşind aceleaşi gânduri şi împărtăşindu-ne cu aceeasi hrană, căutând acelaşi loc în care să ne trăim finalitatea, adapându-ne din acelaşi izvor, căzând pe aceeaşi cale copleşiţi de aceleaşi suferinţe şi aceleaşi strădanii, purtând aceaşi povară şi ajutaţi fiind de acelaşi PRIETEN, atingând cu fruntea acelaşi Cer luminat, iar cu picioarele sprijinindu-ne pe acelaşi pământ- care adesea ne e leagăn, adesea mormânt, închinându-ne sperând şi oftând torsionaţi de dureri, zâmbind şi plângând, dansând şi prohodind, cântând şi tăcând … .
Suntem prieteni cei care am reuşit să cunoaştem şi să recunoaştem că izvorâm din acelaşi izvor şi că avem aceeaşi destinaţie iar pe calea dintre aceste două capete existenţiale folosim aceleaşi mijloace, dumnezeieşti, pentru a călătorii: înţelepciunea, dragostea, bunătatea, hărnicia, facerea de bine, dreptatea, speranţa, mângâierea, mila, adevărul, credinţa, zâmbetul, tânguirea, pacea, strădania- împotriva cărora nu este lege … .
Suntem prieteni indiferent ce stare socială avem; săraci sau bogaţi, licenţiaţi sau analfabeţi, patroni sau muncitori, stăpâni sau sclavi, clerici sau mireni, ierarh sau preoţi, sănătoşi sau bolnavi- important este cât de mult reuşim să iubim- important este cât de mult reuşim să ne bucurăm de bucuria altora şi cât de mult reuşim să ne doară durerea celorlalţi- important este cum înţelegem leagănul şi sicriul important este cât de mult reuşim să ne dezrobim din ghiarele nesimţirii.
Încerc să comunic cu Dumneavoastră, prietenii mei, prin poşta electronică şi prin rodul ştiinţei şi tehnologiei umane (de unde ştim că ştiinţa şi tehnologia nu sunt dumnezeieşti?- şi chiar sunt!).
Unii, dintre cei care veţi citi scrisoarea mea, veţi spune: “dar eu nu sunt prietenul tău- de ce mă numeşti prieten?” şi aşa este- ai dreptate- tu nu eşti prietenul meu- eu nu mă adresez ţie- tu nu iubeşti ci eşti doar curios- liniştete-te!- mai citeşte odată şi încă odata şi încă odată şi o să-mi devii prieten- pentru că şi tu vei înţelege că suntem călători în acelaşi autobuz existenţial şi că vom coborî în aceeaşi staţie. Nu te încrede în hainele de pe tine, nu nădăjdui în geanta compartimentată, de multe ori, degeaba, nu strânge în mâini marginea biroului, nu iţi băga în buzunarul de lângă inimă cardul, fii sigur că staţia e aceeaşi.
Nu doresc să-mi răspunzi la scrisoare- doresc doar, ca tu prietenul meu anonim, să iubeşti mai mult. Mă poţi întreba: ce interes ai tu ca eu să devin mai iubitor? iar eu iţi voi răspunde: pentru că iubirea mea, care îmi va deschide mie porţile Raiului, care va deschide braţele părinteşti ale lui Dumnezeu pentru a mă cuprinde pe mine- nu poate fi nepăsătoare faţa de tine, căci altfel, viaţa se preface în moarte, pântecele mamei în mormânt, iar iubirea în egoism, pentru că altfel va rămâne ca poveste şi deziderat, năzuinţa şi mărturisirea noastră “facă-se voia Ta precum în Cer aşa şi pe pământ”(Rugaăciunea “Tatăl Nostru”).
Este un nou început de colaborare, cu părintele Cătălin Dumitrean- în a ne adresa oamenilor vestindu-L pe Dumnezeu. Doresc să colaborez la acest proiect în măsura în care pot şi mai ales în măsura în care sunt folositor. Sunt conştient că nu eu, ci Dumnezeu face orice lucrare dar aş fi fericit să fiu un umil instrument în degetele calde ale lui Dumnezeu.
Mă bucur că iată- prin buna vrere a lui Dumnezeu, avem la îndemână mijloace moderne de propovăduire care, nu doar că nu trebuie neglijate ci, trebuie folosite agresiv (în înţeles nobil al cuvântului). Cred că şi sfinţii Apostoli ar fi folosit orice mijloc, civilizat şi moral, pentru a-L vesti lumii pe Hristos. Papirusul, de odinioară, era produsul ştiinţei şi tehnologiei vremurilor respective- astăzi avem mijloace electronice- în special internetul- şi cred că la Judecata de Apoi- Dreptul Judecător ne va întreba: cum şi cui M-aţi vestit- iar noi, nevolnici şi nevrednici şi restricţionaţi la inimă şi la minte, vom spune: -ştii Doamne, eu am citit oamenilor în latină şi în greacă- ca să nu-i smintesc- iar Dumnezeu ne va spune: -Eu am binecuvântat şi am luminat mintea voastră care a urcat din descoperire în descoperire, v-am chemat să pătrundeţi Taina Creaţiei pentru a mă descoperi pe Mine,v-am dat mijloace, mai înainte aşezate de Mine în creatie, ca şi legile primordiale, pe care să le descoperiţi, atunci când Eu voi crede de cuviinţă, pentru a vă fi folositoare- iar voi aţi folosit aceste minunate daruri ale Mele pentru a vă înmulţi păcatul ca pe o avuţie:- pornografia, goliciunea trupului, poftele diabolice, închipuirile deşarte, mândria şi gloria aducătoare de moarte- egoismul, invidia, lăcomia şi blasfemia.
Va vindeţi rinichii şi copiii prin internet, în loc să munciţi pentru a vă câştiga pâinea cea de toate zilele- iar când vine vorba de a Mă vestiţi pe Mine, pe voi de a vă încuraja în urcuşul spre Cer, de a vă îndemna la pace, la iubire, la credinţă şi la nădejde- spuneţi că e păcat- ca şi când, Eu Creatorul şi Binefăcătorul vostru am dreptul să fiu propovăduit doar în ascuns, vouă fiindu-vă ruşine cu Mine.
De aceea, dragi prieteni, pe lăngă propovăduirea din Sfânta Biserică, pe lângă propovăduirea în mijlocul enoriei mele, pe lângă propovăduirea grăită sau tăcută (aceasta propovăduire este cea care se face împlinind poruncile lui Dumnezeu şi nu clamându-le)- cu smerenie, cer binecuvantare, Înaltului meu Ierarh şi Părinte, pentru a face ceea ce nu mi-a fost încredinţat dar ceea ce aş dori să fac împreună cu voi- să-L laud, să-I multumesc şi să-I cer lui Dumnezeu- ştiind că Lui I se cuvine şi că El poate.
Voi dărui lumină doar daca El mă va lumina, voi imbogăţi doar dacă El îmi va da bogaţie, voi osteni doar dacă El îmi va da putere- iar rodul lucrării mele va fi hrană doar pentru cei pe care El îi va flămânzi pentru a tânji după adevăr.
Apropos: Odinioară prescura era frământată, în covată, cu mâinile- după ce grâul era măcinat pe piatra rotită de şuvoiul de apă- după ce era cules cu secera şi legat în snopi, după ce era treierat cu copitele boilor, după ce sămânţa era aruncată, cu mâna, din sacul legat de gâtul ţăranului care mai înainte a ţinut de coarnele plugului- şi era binecuvântată şi se prefăcea în Hristos Mântuitorul; oare dacă pământul e arat cu tractorul, dacă sămânţa e semănată cu semănătoarea, dacă grâul e secerat cu combina, dacă paiele nu mai sunt legate în snopi, dacă măcinişul se face în moara mişcată electric sau dacă frământătura nu-i facută în covată şi mâinile nu se mai îmbracă în aluat- sfânta prescură nu se mai preface în Sfântul Trup al lui Hristos Mântuitorul?
… că tot vorbeam despre propovăduirea prin internet … Slavă Tie Doamne- Slavă Tie!
Mă bucur Părinte Cătălin că te-am cunoscut, mă bucur că, chiar dacă ţi-ai sau ţi-au legat pietre de moară de picioare, reuşeşti să urci spre Cer cărând în cârcă şi pe alţii printre care, se pare că, mă aflu şi eu. Mi-am găsit un loc confortabil în rucsacul tău sau m-am aşezat pe jugul tău ca şi musca pe jugul boului ostenit- şi mă laud şi eu că, vai! mă întorc, ostenit, de la arat… Sunt totuşi atent la cărarea pe care îţi merg picioarele. Te rog să mă crezi, că de acolo de sus, din rucsac sau de pe jug, pot vedea ,mai lesne, cărarea pe care mergi. Tu eşti atent la mine, să nu-ţi cad din cârcă iar eu sunt atent,la tine, să nu cazi, cu mine cu tot, în prăpastie.
De aceea te rog, bunul meu prieten şi frate, să fi foarte atent la păstrarea dreptei credinţe. Să cerni cu mare atenţie tot ceea ce vei da, ca informaţie pe noul site (chiar articolele mele!) pentru a nu ne afla, ca fiind, semănători de neghină. Să inviţi oameni care să publice, alături de tine, nu doar informaţie ci şi iubire. M-aş bucura dacă am contribui la zidirea unei lumi mai bune mai mult decât la zidirea unei lumi mai deştepte. Mi-ar face plăcere să fiu parte într-un club în care oamenii să înveţe mai mult să fie oameni decât să fie cercetători, iar dacă cineva va lovi te rog să răspunzi mângâietor sau dacă cineva, nepriceput fiind, va greşi, te rog să fi îngăduitor. Ca toate să meargă bine, te rog să mă crezi că, mai înţelept este a vorbi cu Dumnezeu (a te ruga) decât a vorbi despre Dumnezeu (a predica) şi că mai folositor e a face decât a zice!
Pe tine prietenul meu- părinte Cătălin- te cunosc din 1987. M-am îndulcit de iubirea familiei tale. Am cunoscut educaţia cazonă a bunului tău părinte- dar şi credinţa- evlavioasă a mamei tale- de aceea sunt fericit să te am alături în urcuşul spre staţia finală. Contez pe tine că eşti un prieten care nu-şi întoarce faţa de la cel care îşi întinde mâinile spre el. De aceea îi încurajez pe meseni să guste şi să se hrănească, cu încredere, din cina pe care, cu atâta migală, te străduieşti să o oferi. Mă bucur că pe lângă dumnezeiasca învăţătură a Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi- mereu ai găsit loc şi răgaz, pentru adevăratele valori laice ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru. Mă bucur că nu ţi-e ruşine cu Dumnezeu şi cu străbunii noştri. Nu eşti singur. Mai sunt încă mulţi care au tălpile, nu pe pământ ci, coborâte în străfunduri de mormânt, iar fruntea, nu în nori sau în stele ci, în Cer- unde este Tronul lui Dumnezeu.
Te rog, să-L rogi pe Dumnezeu să nu te lase să greşeşti, te rog să păstrezi dreapta credinţă, te rog să fi bun- mai ales când întâlneşti răutate, te rog să-ţi păstrezi cumpătul în situaţii de prigonire şi strâmtorare şi te rog să nu facă nimic fără binecuvântarea ierarhului nostru.
Un nou început de drum- nădejdea este că Dumnezeu ne va ajuta- deci, bunii mei prieteni:
“De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”
Efeseni 6,13-17
Bran Protoiereu Stavrofor
07.04.2011 Pr. Gheorghe Colţea
In Memoriam
Un preot s-a mutat la Cer
In ziua de 02 Aprilie 2011 a plecat spre Rai P.C. preot Iconom Stavrofor Ilarie Dorin Giurgiu. Tristetea despartirii vremelnice, nascuta din smerita iubire pe care o avem unii fata de altii, a coborat, ca o ploaie rece de primavara, peste sufletele familiei indoliate si peste sufletele enoriasilor parohiei Rasnov IV care l-au iubit cu iubire nespusa. In 04 Aprilie- intr-o zi trista de luni- biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena- zidita de parintele Ilarie Dorin, cu 15 ani in urma, s-a facut sfant si binecuvantat peron de pe care, in trenul vesniciei, a urcat preotul pelerin spre Cer.
Sunetul de clopot, mireasma de tamaie, cadenta cadelnitei, ritmul cantarii si murmurul de rugaciune au fost puse intr-un ulcior care s-a umplut de lacrimi.
Un om bun, la prohodirea caruia au slujit, sub protia Preasfintiei Sale, Andrei Fagarasanul, incredintat de Inaltpreasfintia Sa Dr. Laurentiu Streza- Mitropolitul Ardealului, 63 de preoti sustinuti in rugaciune de peste 1000 de credinciosi.
Un preot simplu si modest dar care la moarte, mai mult ca oricand, a aratat ce inseamna sa ai suflet bun, sa fi apropiat si iubitor de oameni, sa arzi ca o lumanare daruind lumina celorlalti, sa fi considerat mic si neinsemnat dar sufletul tau sa fie inalt pana la cer iar preotia ta sa se faca scara pe care sa urce ceilalti la Dumnezeu.
Parintele Ilarie Dorin a dat o lectie interesanta celor care canta frumos, celor care se invesmanteaza stralucitor si celor care ritoricesc desavarsit dar sunt lipsiti, mai ales, de iubire.
Calitatile specifice omului lui Dumnezeu dar si tactul pastoral misionar le-a dobandit in Seminarul Teologic din Cluj si in Facultatea de Teologie din Sibiu dar mai ales in nobila familie de braneni a luminatului si devotatului preot Ioan Giurgiu- fost detinut politic si apropiat colaborator al Teologului Dumitru Staniloae.
Parintele Ilarie Dorin a purtat in trupul sau seva taranilor din Muntii Apuseni coborand in timp, pe spita neamului, pana la Gheorghe Crisan Giurgiu tovarasul de lupta al lui Nicolae Ursu (Horia) si al lui Ion Oarga (Closca) conducatorii rascoalei taranesti de la 1785.
Generatia, de studenti teologi sibieni, din care a facut parte parintele Ilarie Dorin (1970-1974), a dat Sfintei Biserici a neamului nostru pe Intaistatatorul, Patriarhul Romaniei, Preafericirea Sa Daniel si pe Inaltpreasfintia Sa Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord.
In trecere, amintim pentru a sublinia, inca odata, sfanta si dulcea povara a preotiei, ca 41, dintre cei 173 de absolventi din anul 1974, au trecut la cele vesnice inainte sa ajunga la varsta de 60 de ani.
Familia indoliata si corpul preotesc al Protopopiatului Bran-Zarnesti au fost mangaiati de cuvantul parintesc, plin de incurajare, al Preafericirii Sale Daniel si al Inaltpreasfintiei Sale Laurentiu, transmis, din incredintare, de Preasfintia Sa Andrei Fagarasanul care, a rostit si cuvantul de invatatura, incununand prohodirea.
Tema centrala a omiliei ierarhului, a subliniat rolul si rostul preotului pe pamant si in cer- asemanand mainile, care se odihnesc pe piept, in chipul crucii, sub Evanghelie, cu clestele de foc care ia pe Hristos- Jaratecul Dumnezeiesc si il atinge de buzele omului spre curatire si spre mantuire.
Primarul Orasului Rasnov- D-l Ioan Adrian Vestea a multumit parintelui Ilarie Dorin pentru buna colaborare si pentru aleasa prietenie pe care i-a daruit-o –dorindu-le credinciosilor din parohia Rasnov IV sa le randuiasca Dumnezeu un parinte si un pastor la fel de bun, de harnic si de iubitor.
Protoiereul a rostit necrologul spunand ca toate, cele bune, nobile, frumoase, luminate si placute, au ca in oglinda, reflexie in cer iar cele rele, natangi, urate, intunecate si amare, au ca in oglinda, reflexie in iad. De aceea tot ce facem bun vine dinspre Cer, se face pe pamant si se intoarce in Cer. Toate bisericile si cele tainice si cele vazute, au reflexia lor in Rai iar preotul bun are propriul sau corespondent in Rai. Preotul, care zideste o biserica, poarta un tainic dialog cu Dumnezeu caruia ii spune ce vrea sa faca si caruia ii cere ajutorul zicand: iata Dumnezeule, m-am gandit sa-Ti fac casa pe pamant, ajuta-ma sa o desavarsesc; iar Dumnezeu ii raspunde: esti un om bun, te iubesc pentru ca te-ai gandit la Mine, te voi ajuta si mai mult, te voi rasplati facandu-ti si Eu, tie o casa, in Cer. Ai grija, cum Imi faci casa, caci fiecare caramida a ta are reflexia ei in Rai, fiecare linie si fiecare culoare pe care mi-o vei da, Eu o voi pune la casa ta in Rai, iar cand vei inceta a sluji in ceea ce ai facut pe pamant voi cere, Ierarhului tau, transfer in Cer.
Acest gand nobil- plin de speranta si dumnezeire, a mangaiat sufletul celor indoliati- Biserica, Sfintii Imparati Constantin si Elena din Rasnov- devenind, din peron, sfant si binecuvantat, de pe care preotul pelerin a urcat in trenul vesniciei, colt de Rai in care Ilarie Dorin va ramane pentru totdeauna preotul care a fost si continua sa fie.
S-a vorbit de nasterea parintelui (23 Oct. 1950), despre anii grei ai copilariei- perioada in care tata, preotul Ioan Giurgiu, a fost purtat prin grele inchisori (1959-1964). Impreuna cu, preoteasa Eugenia Giurgiu, mama indurerata- (84 de ani) ne-am amintit de anii in care, la lampa, in lungile nopti in care isi astepta sotul sa se intoarca din temnita, impletea cuvantul vrajit al Ceaslovului si al Psaltirii cu firul de lana prefacut in vestuta si ciorapi pentru cei trei copii. Ne-am amintit de pachetul, pe care de doua ori pe an, il trimitea la Salcia sau la Aiud- impartind hrana saraca in asa fel incat tata sa se bucure de bucatura care marturisea ca la copii a ramas mai mult, iar langa paine gasea bucata de sapun in care era ascunsa Sfanta Impartasanie. Ne-am amintit de amaraciunea sufletului unui copil umilit pentru ca era fiu de preot si de detinut, de frica de a-si marturisi propria identitate si de frica vecinilor care se temeau sa nu fie vazuti daca, peste gard, aruncau o bucata de paine.
Vremuri trecute, vremuri care si-au asternut umbra, pentru totdeauna, pe chipul seminaristului, al teologului, al preotului paroh si al pumnului de tarana adapostit sub streasina sicriului acoperit de cele peste 300 de coroane.
Nu am uitat, coborand in fantana timpului, sa revenim, o clipa, in Fundata- intr-o zi de 08 Septembrie 1974- aici l-am regasit pe mirele Ilarie Dorin langa viitoarea preoteasa Elena Olteanu, apoi l-am zarit tinand pe genunchi pe Claudia si tavalindu-se in iarba cu Silviu Dorin.
In 22 Septembrie 1974 l-am vazut prefacandu-se in preot prin lucrarea tainica a mainilor Inaltpreasfintitului Mitropolit Nicolae Mladin, apoi pe santier restaurand, in biserica slujind, in case sfintind si la amvon vestind pe Dumnezeu, iar apoi ce? ...binecuvantat subiect al prohodirii noastre.
Am scris aceste randuri si am asternut aceste ganduri, ca sa fie marturie celor ce l-au cunoscut si celor care au ratat sansa de a cunoaste un om pe care Dumnezeu l-a trimis aici, iar apoi l-a chemat acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare ci viata fara de sfarsit, ... la trei zile dupa coborarea lui in groapa si dupa urcarea lui la Cer, la cumpana Postului Mare si la cumpana dintre ziua de miercuri si ziua de joi, cand ingerii lui Dumnezeu jucau in lumina lampei de pe birou, cantand „acum am ales pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu, ca dintr-insa s-a nascut Hristos Izbavitorul tuturor; Doamne Slava Tie! Iar eu, smeritul protoiereu Gheorghe, m-am aflat cantand antifonic cu ei : Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori... Slava Tie Doamne, Slava Tie!
Parinte Ilarie Dorin: ... alt copil, alt adolescent, alt seminarist, alt student, alt mire, alt preot... iar tu o tainica amintire... cine stie, poate te voi regasi, intr-un boboc de trandafir sau intr-un smerit fir de iarba batut de vant, in cimitirul din Rasnov, prin luna Octombrie, mai spre Toamna ... .
Bran Protoiereu Stavrofor
07.04.2011 Pr. Gheorghe Coltea
Protoiereu de Bran-Zarnesti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



