Convorbiri Audio
Înregistrare convorbiri
Pr. Prot. Colţea alături de Pr. Cătălin
3. Pr. Stravofor Ghe. Coltea - Pelerin la Sf. Munte Athos
2. Tâlcuire la Duminica celor 10 leproşi
1.Despre Duminica Înfricoşătoarei Judecaţi
sâmbătă, 9 aprilie 2011
Scrisoare către prietenii mei
Unii dintre cei care vor citi scrisoarea mea îmi sunt prieteni de multă vreme, alţii mi-au devenit prieteni, necunoscându-mă în mod nemijlocit iar alţii, vor deveni prietenii mei, regăsindu-ne pe acelaşi drum al vieţii, în acelaşi urcuş existenţial, împărtăşind aceleaşi gânduri şi împărtăşindu-ne cu aceeasi hrană, căutând acelaşi loc în care să ne trăim finalitatea, adapându-ne din acelaşi izvor, căzând pe aceeaşi cale copleşiţi de aceleaşi suferinţe şi aceleaşi strădanii, purtând aceaşi povară şi ajutaţi fiind de acelaşi PRIETEN, atingând cu fruntea acelaşi Cer luminat, iar cu picioarele sprijinindu-ne pe acelaşi pământ- care adesea ne e leagăn, adesea mormânt, închinându-ne sperând şi oftând torsionaţi de dureri, zâmbind şi plângând, dansând şi prohodind, cântând şi tăcând … .
Suntem prieteni cei care am reuşit să cunoaştem şi să recunoaştem că izvorâm din acelaşi izvor şi că avem aceeaşi destinaţie iar pe calea dintre aceste două capete existenţiale folosim aceleaşi mijloace, dumnezeieşti, pentru a călătorii: înţelepciunea, dragostea, bunătatea, hărnicia, facerea de bine, dreptatea, speranţa, mângâierea, mila, adevărul, credinţa, zâmbetul, tânguirea, pacea, strădania- împotriva cărora nu este lege … .
Suntem prieteni indiferent ce stare socială avem; săraci sau bogaţi, licenţiaţi sau analfabeţi, patroni sau muncitori, stăpâni sau sclavi, clerici sau mireni, ierarh sau preoţi, sănătoşi sau bolnavi- important este cât de mult reuşim să iubim- important este cât de mult reuşim să ne bucurăm de bucuria altora şi cât de mult reuşim să ne doară durerea celorlalţi- important este cum înţelegem leagănul şi sicriul important este cât de mult reuşim să ne dezrobim din ghiarele nesimţirii.
Încerc să comunic cu Dumneavoastră, prietenii mei, prin poşta electronică şi prin rodul ştiinţei şi tehnologiei umane (de unde ştim că ştiinţa şi tehnologia nu sunt dumnezeieşti?- şi chiar sunt!).
Unii, dintre cei care veţi citi scrisoarea mea, veţi spune: “dar eu nu sunt prietenul tău- de ce mă numeşti prieten?” şi aşa este- ai dreptate- tu nu eşti prietenul meu- eu nu mă adresez ţie- tu nu iubeşti ci eşti doar curios- liniştete-te!- mai citeşte odată şi încă odata şi încă odată şi o să-mi devii prieten- pentru că şi tu vei înţelege că suntem călători în acelaşi autobuz existenţial şi că vom coborî în aceeaşi staţie. Nu te încrede în hainele de pe tine, nu nădăjdui în geanta compartimentată, de multe ori, degeaba, nu strânge în mâini marginea biroului, nu iţi băga în buzunarul de lângă inimă cardul, fii sigur că staţia e aceeaşi.
Nu doresc să-mi răspunzi la scrisoare- doresc doar, ca tu prietenul meu anonim, să iubeşti mai mult. Mă poţi întreba: ce interes ai tu ca eu să devin mai iubitor? iar eu iţi voi răspunde: pentru că iubirea mea, care îmi va deschide mie porţile Raiului, care va deschide braţele părinteşti ale lui Dumnezeu pentru a mă cuprinde pe mine- nu poate fi nepăsătoare faţa de tine, căci altfel, viaţa se preface în moarte, pântecele mamei în mormânt, iar iubirea în egoism, pentru că altfel va rămâne ca poveste şi deziderat, năzuinţa şi mărturisirea noastră “facă-se voia Ta precum în Cer aşa şi pe pământ”(Rugaăciunea “Tatăl Nostru”).
Este un nou început de colaborare, cu părintele Cătălin Dumitrean- în a ne adresa oamenilor vestindu-L pe Dumnezeu. Doresc să colaborez la acest proiect în măsura în care pot şi mai ales în măsura în care sunt folositor. Sunt conştient că nu eu, ci Dumnezeu face orice lucrare dar aş fi fericit să fiu un umil instrument în degetele calde ale lui Dumnezeu.
Mă bucur că iată- prin buna vrere a lui Dumnezeu, avem la îndemână mijloace moderne de propovăduire care, nu doar că nu trebuie neglijate ci, trebuie folosite agresiv (în înţeles nobil al cuvântului). Cred că şi sfinţii Apostoli ar fi folosit orice mijloc, civilizat şi moral, pentru a-L vesti lumii pe Hristos. Papirusul, de odinioară, era produsul ştiinţei şi tehnologiei vremurilor respective- astăzi avem mijloace electronice- în special internetul- şi cred că la Judecata de Apoi- Dreptul Judecător ne va întreba: cum şi cui M-aţi vestit- iar noi, nevolnici şi nevrednici şi restricţionaţi la inimă şi la minte, vom spune: -ştii Doamne, eu am citit oamenilor în latină şi în greacă- ca să nu-i smintesc- iar Dumnezeu ne va spune: -Eu am binecuvântat şi am luminat mintea voastră care a urcat din descoperire în descoperire, v-am chemat să pătrundeţi Taina Creaţiei pentru a mă descoperi pe Mine,v-am dat mijloace, mai înainte aşezate de Mine în creatie, ca şi legile primordiale, pe care să le descoperiţi, atunci când Eu voi crede de cuviinţă, pentru a vă fi folositoare- iar voi aţi folosit aceste minunate daruri ale Mele pentru a vă înmulţi păcatul ca pe o avuţie:- pornografia, goliciunea trupului, poftele diabolice, închipuirile deşarte, mândria şi gloria aducătoare de moarte- egoismul, invidia, lăcomia şi blasfemia.
Va vindeţi rinichii şi copiii prin internet, în loc să munciţi pentru a vă câştiga pâinea cea de toate zilele- iar când vine vorba de a Mă vestiţi pe Mine, pe voi de a vă încuraja în urcuşul spre Cer, de a vă îndemna la pace, la iubire, la credinţă şi la nădejde- spuneţi că e păcat- ca şi când, Eu Creatorul şi Binefăcătorul vostru am dreptul să fiu propovăduit doar în ascuns, vouă fiindu-vă ruşine cu Mine.
De aceea, dragi prieteni, pe lăngă propovăduirea din Sfânta Biserică, pe lângă propovăduirea în mijlocul enoriei mele, pe lângă propovăduirea grăită sau tăcută (aceasta propovăduire este cea care se face împlinind poruncile lui Dumnezeu şi nu clamându-le)- cu smerenie, cer binecuvantare, Înaltului meu Ierarh şi Părinte, pentru a face ceea ce nu mi-a fost încredinţat dar ceea ce aş dori să fac împreună cu voi- să-L laud, să-I multumesc şi să-I cer lui Dumnezeu- ştiind că Lui I se cuvine şi că El poate.
Voi dărui lumină doar daca El mă va lumina, voi imbogăţi doar dacă El îmi va da bogaţie, voi osteni doar dacă El îmi va da putere- iar rodul lucrării mele va fi hrană doar pentru cei pe care El îi va flămânzi pentru a tânji după adevăr.
Apropos: Odinioară prescura era frământată, în covată, cu mâinile- după ce grâul era măcinat pe piatra rotită de şuvoiul de apă- după ce era cules cu secera şi legat în snopi, după ce era treierat cu copitele boilor, după ce sămânţa era aruncată, cu mâna, din sacul legat de gâtul ţăranului care mai înainte a ţinut de coarnele plugului- şi era binecuvântată şi se prefăcea în Hristos Mântuitorul; oare dacă pământul e arat cu tractorul, dacă sămânţa e semănată cu semănătoarea, dacă grâul e secerat cu combina, dacă paiele nu mai sunt legate în snopi, dacă măcinişul se face în moara mişcată electric sau dacă frământătura nu-i facută în covată şi mâinile nu se mai îmbracă în aluat- sfânta prescură nu se mai preface în Sfântul Trup al lui Hristos Mântuitorul?
… că tot vorbeam despre propovăduirea prin internet … Slavă Tie Doamne- Slavă Tie!
Mă bucur Părinte Cătălin că te-am cunoscut, mă bucur că, chiar dacă ţi-ai sau ţi-au legat pietre de moară de picioare, reuşeşti să urci spre Cer cărând în cârcă şi pe alţii printre care, se pare că, mă aflu şi eu. Mi-am găsit un loc confortabil în rucsacul tău sau m-am aşezat pe jugul tău ca şi musca pe jugul boului ostenit- şi mă laud şi eu că, vai! mă întorc, ostenit, de la arat… Sunt totuşi atent la cărarea pe care îţi merg picioarele. Te rog să mă crezi, că de acolo de sus, din rucsac sau de pe jug, pot vedea ,mai lesne, cărarea pe care mergi. Tu eşti atent la mine, să nu-ţi cad din cârcă iar eu sunt atent,la tine, să nu cazi, cu mine cu tot, în prăpastie.
De aceea te rog, bunul meu prieten şi frate, să fi foarte atent la păstrarea dreptei credinţe. Să cerni cu mare atenţie tot ceea ce vei da, ca informaţie pe noul site (chiar articolele mele!) pentru a nu ne afla, ca fiind, semănători de neghină. Să inviţi oameni care să publice, alături de tine, nu doar informaţie ci şi iubire. M-aş bucura dacă am contribui la zidirea unei lumi mai bune mai mult decât la zidirea unei lumi mai deştepte. Mi-ar face plăcere să fiu parte într-un club în care oamenii să înveţe mai mult să fie oameni decât să fie cercetători, iar dacă cineva va lovi te rog să răspunzi mângâietor sau dacă cineva, nepriceput fiind, va greşi, te rog să fi îngăduitor. Ca toate să meargă bine, te rog să mă crezi că, mai înţelept este a vorbi cu Dumnezeu (a te ruga) decât a vorbi despre Dumnezeu (a predica) şi că mai folositor e a face decât a zice!
Pe tine prietenul meu- părinte Cătălin- te cunosc din 1987. M-am îndulcit de iubirea familiei tale. Am cunoscut educaţia cazonă a bunului tău părinte- dar şi credinţa- evlavioasă a mamei tale- de aceea sunt fericit să te am alături în urcuşul spre staţia finală. Contez pe tine că eşti un prieten care nu-şi întoarce faţa de la cel care îşi întinde mâinile spre el. De aceea îi încurajez pe meseni să guste şi să se hrănească, cu încredere, din cina pe care, cu atâta migală, te străduieşti să o oferi. Mă bucur că pe lângă dumnezeiasca învăţătură a Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi- mereu ai găsit loc şi răgaz, pentru adevăratele valori laice ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru. Mă bucur că nu ţi-e ruşine cu Dumnezeu şi cu străbunii noştri. Nu eşti singur. Mai sunt încă mulţi care au tălpile, nu pe pământ ci, coborâte în străfunduri de mormânt, iar fruntea, nu în nori sau în stele ci, în Cer- unde este Tronul lui Dumnezeu.
Te rog, să-L rogi pe Dumnezeu să nu te lase să greşeşti, te rog să păstrezi dreapta credinţă, te rog să fi bun- mai ales când întâlneşti răutate, te rog să-ţi păstrezi cumpătul în situaţii de prigonire şi strâmtorare şi te rog să nu facă nimic fără binecuvântarea ierarhului nostru.
Un nou început de drum- nădejdea este că Dumnezeu ne va ajuta- deci, bunii mei prieteni:
“De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.”
Efeseni 6,13-17
Bran Protoiereu Stavrofor
07.04.2011 Pr. Gheorghe Colţea
In Memoriam
Un preot s-a mutat la Cer
In ziua de 02 Aprilie 2011 a plecat spre Rai P.C. preot Iconom Stavrofor Ilarie Dorin Giurgiu. Tristetea despartirii vremelnice, nascuta din smerita iubire pe care o avem unii fata de altii, a coborat, ca o ploaie rece de primavara, peste sufletele familiei indoliate si peste sufletele enoriasilor parohiei Rasnov IV care l-au iubit cu iubire nespusa. In 04 Aprilie- intr-o zi trista de luni- biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena- zidita de parintele Ilarie Dorin, cu 15 ani in urma, s-a facut sfant si binecuvantat peron de pe care, in trenul vesniciei, a urcat preotul pelerin spre Cer.
Sunetul de clopot, mireasma de tamaie, cadenta cadelnitei, ritmul cantarii si murmurul de rugaciune au fost puse intr-un ulcior care s-a umplut de lacrimi.
Un om bun, la prohodirea caruia au slujit, sub protia Preasfintiei Sale, Andrei Fagarasanul, incredintat de Inaltpreasfintia Sa Dr. Laurentiu Streza- Mitropolitul Ardealului, 63 de preoti sustinuti in rugaciune de peste 1000 de credinciosi.
Un preot simplu si modest dar care la moarte, mai mult ca oricand, a aratat ce inseamna sa ai suflet bun, sa fi apropiat si iubitor de oameni, sa arzi ca o lumanare daruind lumina celorlalti, sa fi considerat mic si neinsemnat dar sufletul tau sa fie inalt pana la cer iar preotia ta sa se faca scara pe care sa urce ceilalti la Dumnezeu.
Parintele Ilarie Dorin a dat o lectie interesanta celor care canta frumos, celor care se invesmanteaza stralucitor si celor care ritoricesc desavarsit dar sunt lipsiti, mai ales, de iubire.
Calitatile specifice omului lui Dumnezeu dar si tactul pastoral misionar le-a dobandit in Seminarul Teologic din Cluj si in Facultatea de Teologie din Sibiu dar mai ales in nobila familie de braneni a luminatului si devotatului preot Ioan Giurgiu- fost detinut politic si apropiat colaborator al Teologului Dumitru Staniloae.
Parintele Ilarie Dorin a purtat in trupul sau seva taranilor din Muntii Apuseni coborand in timp, pe spita neamului, pana la Gheorghe Crisan Giurgiu tovarasul de lupta al lui Nicolae Ursu (Horia) si al lui Ion Oarga (Closca) conducatorii rascoalei taranesti de la 1785.
Generatia, de studenti teologi sibieni, din care a facut parte parintele Ilarie Dorin (1970-1974), a dat Sfintei Biserici a neamului nostru pe Intaistatatorul, Patriarhul Romaniei, Preafericirea Sa Daniel si pe Inaltpreasfintia Sa Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord.
In trecere, amintim pentru a sublinia, inca odata, sfanta si dulcea povara a preotiei, ca 41, dintre cei 173 de absolventi din anul 1974, au trecut la cele vesnice inainte sa ajunga la varsta de 60 de ani.
Familia indoliata si corpul preotesc al Protopopiatului Bran-Zarnesti au fost mangaiati de cuvantul parintesc, plin de incurajare, al Preafericirii Sale Daniel si al Inaltpreasfintiei Sale Laurentiu, transmis, din incredintare, de Preasfintia Sa Andrei Fagarasanul care, a rostit si cuvantul de invatatura, incununand prohodirea.
Tema centrala a omiliei ierarhului, a subliniat rolul si rostul preotului pe pamant si in cer- asemanand mainile, care se odihnesc pe piept, in chipul crucii, sub Evanghelie, cu clestele de foc care ia pe Hristos- Jaratecul Dumnezeiesc si il atinge de buzele omului spre curatire si spre mantuire.
Primarul Orasului Rasnov- D-l Ioan Adrian Vestea a multumit parintelui Ilarie Dorin pentru buna colaborare si pentru aleasa prietenie pe care i-a daruit-o –dorindu-le credinciosilor din parohia Rasnov IV sa le randuiasca Dumnezeu un parinte si un pastor la fel de bun, de harnic si de iubitor.
Protoiereul a rostit necrologul spunand ca toate, cele bune, nobile, frumoase, luminate si placute, au ca in oglinda, reflexie in cer iar cele rele, natangi, urate, intunecate si amare, au ca in oglinda, reflexie in iad. De aceea tot ce facem bun vine dinspre Cer, se face pe pamant si se intoarce in Cer. Toate bisericile si cele tainice si cele vazute, au reflexia lor in Rai iar preotul bun are propriul sau corespondent in Rai. Preotul, care zideste o biserica, poarta un tainic dialog cu Dumnezeu caruia ii spune ce vrea sa faca si caruia ii cere ajutorul zicand: iata Dumnezeule, m-am gandit sa-Ti fac casa pe pamant, ajuta-ma sa o desavarsesc; iar Dumnezeu ii raspunde: esti un om bun, te iubesc pentru ca te-ai gandit la Mine, te voi ajuta si mai mult, te voi rasplati facandu-ti si Eu, tie o casa, in Cer. Ai grija, cum Imi faci casa, caci fiecare caramida a ta are reflexia ei in Rai, fiecare linie si fiecare culoare pe care mi-o vei da, Eu o voi pune la casa ta in Rai, iar cand vei inceta a sluji in ceea ce ai facut pe pamant voi cere, Ierarhului tau, transfer in Cer.
Acest gand nobil- plin de speranta si dumnezeire, a mangaiat sufletul celor indoliati- Biserica, Sfintii Imparati Constantin si Elena din Rasnov- devenind, din peron, sfant si binecuvantat, de pe care preotul pelerin a urcat in trenul vesniciei, colt de Rai in care Ilarie Dorin va ramane pentru totdeauna preotul care a fost si continua sa fie.
S-a vorbit de nasterea parintelui (23 Oct. 1950), despre anii grei ai copilariei- perioada in care tata, preotul Ioan Giurgiu, a fost purtat prin grele inchisori (1959-1964). Impreuna cu, preoteasa Eugenia Giurgiu, mama indurerata- (84 de ani) ne-am amintit de anii in care, la lampa, in lungile nopti in care isi astepta sotul sa se intoarca din temnita, impletea cuvantul vrajit al Ceaslovului si al Psaltirii cu firul de lana prefacut in vestuta si ciorapi pentru cei trei copii. Ne-am amintit de pachetul, pe care de doua ori pe an, il trimitea la Salcia sau la Aiud- impartind hrana saraca in asa fel incat tata sa se bucure de bucatura care marturisea ca la copii a ramas mai mult, iar langa paine gasea bucata de sapun in care era ascunsa Sfanta Impartasanie. Ne-am amintit de amaraciunea sufletului unui copil umilit pentru ca era fiu de preot si de detinut, de frica de a-si marturisi propria identitate si de frica vecinilor care se temeau sa nu fie vazuti daca, peste gard, aruncau o bucata de paine.
Vremuri trecute, vremuri care si-au asternut umbra, pentru totdeauna, pe chipul seminaristului, al teologului, al preotului paroh si al pumnului de tarana adapostit sub streasina sicriului acoperit de cele peste 300 de coroane.
Nu am uitat, coborand in fantana timpului, sa revenim, o clipa, in Fundata- intr-o zi de 08 Septembrie 1974- aici l-am regasit pe mirele Ilarie Dorin langa viitoarea preoteasa Elena Olteanu, apoi l-am zarit tinand pe genunchi pe Claudia si tavalindu-se in iarba cu Silviu Dorin.
In 22 Septembrie 1974 l-am vazut prefacandu-se in preot prin lucrarea tainica a mainilor Inaltpreasfintitului Mitropolit Nicolae Mladin, apoi pe santier restaurand, in biserica slujind, in case sfintind si la amvon vestind pe Dumnezeu, iar apoi ce? ...binecuvantat subiect al prohodirii noastre.
Am scris aceste randuri si am asternut aceste ganduri, ca sa fie marturie celor ce l-au cunoscut si celor care au ratat sansa de a cunoaste un om pe care Dumnezeu l-a trimis aici, iar apoi l-a chemat acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare ci viata fara de sfarsit, ... la trei zile dupa coborarea lui in groapa si dupa urcarea lui la Cer, la cumpana Postului Mare si la cumpana dintre ziua de miercuri si ziua de joi, cand ingerii lui Dumnezeu jucau in lumina lampei de pe birou, cantand „acum am ales pe Fecioara, Maica lui Dumnezeu, ca dintr-insa s-a nascut Hristos Izbavitorul tuturor; Doamne Slava Tie! Iar eu, smeritul protoiereu Gheorghe, m-am aflat cantand antifonic cu ei : Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea campului, asa va inflori... Slava Tie Doamne, Slava Tie!
Parinte Ilarie Dorin: ... alt copil, alt adolescent, alt seminarist, alt student, alt mire, alt preot... iar tu o tainica amintire... cine stie, poate te voi regasi, intr-un boboc de trandafir sau intr-un smerit fir de iarba batut de vant, in cimitirul din Rasnov, prin luna Octombrie, mai spre Toamna ... .
Bran Protoiereu Stavrofor
07.04.2011 Pr. Gheorghe Coltea
Protoiereu de Bran-Zarnesti
vineri, 4 martie 2011
Cer binecuvantare Ierarhului meu!
Despre Înţelepciune
„Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu ...”
Despre Înţelepciune
„Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu ...”
Părintele Cătălin m-a provocat să scriu căteva rânduri despre înţelepciune. Greu lucru, dar nu pot refuza o asemenea provocare mai ales că subiectul îşi are atât de acuta actualitate a lui. Suntem grăbiţi, suntem supăraţi, suntem adesea deznădăjduiţi, suntem nemulţumiţi. Adesea ni se pare că ni s-ar cuveni mai mult, dorim funcţii şi dregătorii tot mai înalte. Copii sunt nerăbdători să ajungă maturi, celor maturi li se pare că viaţa a trecut prea repede şi tânjesc după copilărie, muncitorii doresc să iasă la pensie, pensionarii doresc să muncească în continuare, tinerii se căsătoresc din „dragoste” iar apoi divorţează din nepotrivire de caracter, familiile tinere nu vor copii iar apoi umblă din doctor în doctor şi din preot în preot dorind, în ideea că vor avea, ne plac casele mari dar e prea mare întreţinerea, amânăm căsătoria pentru a avea profesii dar constatăm că nu avem locuri de muncă, visăm frumos dar trăim greu. Pentru unii timpul trece greu iar pentru alţii zboară ca o părere, unii au bani, de nu au ce face cu ei, iar alţii nu au nici pentru o bucată de pâine, visăm să câştigăm la loterie mai mult decât din muncă cinstită. Preoţii fac afaceri iar afaceriştii fac rugăciuni, nevasta ciobanului se îmbracă în haină de vulpe polară iar profesoara se îmbracă de la second hand, interlopul se plimbă în jeep iar academicianul merge la serviciu cu o Dacie îmbătrânită. Preşedintelui ţării ne adresăm cu „băi Băse”, analistului politic cu „Excelenţă” iar prinţului uzurpator cu „sire” (apropos: lui Elton John- marelui cântăreţ, căsătorit cu un bărbat de teapa lui, i se spune „sire” şi are titlu nobiliar de „lord” iar mai nou , am aflat că, i-a dat Dumnezeu un băieţel, dintr-o mamă surogat) ... lume, lume- ca la circ, care mai de care, un minunat puzzle plin de culoare în care cu greu găsim pătrăţica unei biserici şi pătrăţica unei discoteci, etc.
Se poate vorbi de înţelepciune? Mai e loc de această valoare mântuitoare între preocupările noastre? Cum înnotăm în această mare adesea lină şi adesea învolburată? Avem repere? Suntem foarte deştepţi şi totuşi rătăcim. Lucrăm pe calculator şi totuşi ne-a lăsat memoria; munca fizică o fac roboţii şi totuşi suntem obosiţi, călătorim în maşină dar ne dor picioarele, propovăduim alteritatea şi milostenia dar suntem asemenea guzganilor care îşi umplu fălcile cu provizii, America, curios, implementează democraţia tocmai în ţările cele mai bogate în petrol (sic!?)(imagine mai bizară decât cea, din grădina Ghetsimani, în care era protagonist Iuda- îl săruţi pe aproapele în timp ce mâinile îţi intră în buzunarele lui până la cot).
E clar: suntem, într-o, atât de necesară, căutare de repere. Satan se îmbracă în porfiră şi în vison iar Dumnezeu străbate desculţ cărările creaţiei Sale.
În această realitate, adesea tristă- adesea hazlie, sunt atât de reale, atât de folositoare şi atât de importante, cuvintele Sfintei Scripturi „veniţi fiilor şi vă voi învăţa pe voi frica Domnului” sau :
1. Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi,
2. A înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa.
3. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii:
4. "Cine este neînţelept să intre la mine!" Şi celor lipsiţi de buna-chibzuială le zice:
5. "Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii.
6. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!"
7. Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara.
8. Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.
9. Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui.
10. Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt.
11. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă.
12. Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul.
13. Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.
14. Ea stă la uşa casei sale, pe un scaun înalt şi strigă,
15. Ca să poftească pe cei ce trec pe drum şi pe cei ce merg pe calea lor fără să se abată:
16. "Cine este neînţelept să intre la mine!" Şi celui lipsit de buna-chibzuială îi zice:
17. "Apa furată e mai plăcută şi pâinea mâncată pe furiş are gust mai bun".
18. Şi omul nu ştie că acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi pofteşte nebunia se află de mult în adâncurile şeolului (locuinţa morţilor).
Capitolul 9- Pilde
Avem cămările pline, la masă servim trei feluri de mâncare şi totuşi simţim în noi o foame cronică. Am pierdut ceva, ne lipseşte ceva! Am crezut că dacă facem şcoală vom fi fericiţi şi constatăm că tânjim după viaţa, patriarhală, pe care o duceam în casa smerită a părinţilor noştri. Baia adusă în casă ne-a dat confort dar nu ne-a redat bucuria de a trăi, robinetul şi petul ne-au furat bucuria de a asculta suspinul unui izvor şi ne-am lipsit de lumina- întunecată a fântânilor adânci în care vedeam, ca în oglindă, chipul cel luat, de Dumnezeu, din pământ.
Am dorit asfalt până în pragul casei şi am lăsat tot mai puţin grădinii cu flori pe care mama o îngrijea cu atâta migală, trotuarul a luat locul potecilor dintre case iar „adidaşii” ne-au lipsit de mângâierea lutului făcut frecăţei între degetele picioarelor. Încălzirea centrală ne-a învăţat să fim leneşi şi ne-a îmbogăţit cu o factură în plus dar ne-a furat, farmecul dormitorului în care pe pereţi se vedea jocul focului din sobă şi tihna somnului mângâiat de simfonia trosnetului de lemn prefăcut în jăratec... Îţi mulţumesc părinte că m-ai provocat să vorbesc despre calea care mă întoarce spre sine-mi. M-ai provocat să vorbesc despre ceea ce-i semănat de Dumnezeu în mine şi-n toate. Înţelepciunea- acest dar Dumnezeiesc, care mă face să privesc înapoi şi în acelaşi timp să privesc înainte, să nu uit şi în acelaşi timp să visez, să cobor în fântâna timpului regăsindu-mi părinţii dar în acelaşi timp să urc pe scara vieţii, să-mi fie dor de poteci, de păduri, de izvoare, de foc dar totodată să mă îndulcesc de rodul ştiinţei, să tânjesc după toaca de lemn şi după Ceaslovul luminat de flacăra jucăuşă a unui muc de lumânare de ceară dar să mă bucur şi de candelabrul măreţ ca un pom de crăciun, sau de clopotul înregistrat electronic.
Înţelepciunea- acest dar Dumnezeiesc care îmi spune să nu uit nimic şi să nu dispreţuiesc nimic şi pe nimeni, ci pe toate să le iau cu mulţumire. Înţelepciunea care-mi răspunde la întrebări: copilului îi spune să aibă răbdare că în curând va fi mare, bătrânului, îi spune, să nu uite că oarecând a fost prunc, bogatului îi spune că bogăţia e oricum trecătoare, săracului îi spune că şi cel bogat a fost oarecând strâmtorat, bolnavului îi spune să-şi poarte cu-ncredere crucea iar celui sănătos îi aduce aminte de moarte. Dacă cuiva i se pare că lumea e rea- înţelepciunea îi spune că totuşi e bună. Celui obosit îi şopteşte să se odihnească, celui flămând îi spune să se hrănească, celui fără reper i-L arată pe Dumnezeu, celui învâţat îi deschide porţile creaţiei spre a-i stârni uluirea iar celui smerit îi dă Har.
Cel mândru îşi pune casa pe munte ca toţi să o vadă iar cel leneş o pune în albia râului; şi unul şi altul vor pierde: celui dintâi i-o vor spulbera vânturile iar celui de-al doilea i-o vor lua apele. Cel înţelept alege o cale de mijloc unde nici vântul şi nici apele nu i-o vor prăpădi (Calea împărătească).
Înţelepciunea este tron dumnezeiesc cu şezut de dreptate şi cu spătar de iubire, este calea smereniei dar în acelaşi timp e sămânţa mândriei de a fi fost răscumpăraţi de Hristos.
Înţelepciunea te îndeamnă, să încerci, să te faci tuturor toate şi despre toate să spui „pe acestea le împlinesc iar pe celelalte nu le las”.
Înţelepciunea este Harul care te face să rosteşti „Există Dumnezeu” şi zvâcnirea sufletului care doreşte să strige „Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale...”.
Înţelepciunea rodeşte în pomul vieţii adevăr, dreptate, iubire, credinţă, bucurie, nădejde, răbdare şi cumpăt.
Să încerc să cuprind în cuvânt acest dar care stă la Tronul măririi lui Dumnezeu? Nu. Părinte- fratele meu- Înţelepciunea se trăieşte nu se citeşte. Înţelepciunea e viaţă nu filozofie. Înţelepciunea se dobândeşte atunci când omul o cere lui Dumnezeu.(Vezi ce a cerut Solomon)
Paradoxal: Înţelepciunea o are cel care nu ştie că o are dar la care vin alţii să se adape ca dintr-un izvor prealimpede şi prea bun. (Atenţie: a nu se confunda deşteptăciunea cu înţelepciunea: deştept este cel care ştie multe iar înţelept este cel care, chiar dacă ştie puţine, alege cele mai bune soluţii în viaţă). Deşteptăciunea naşte cerbicie iar înţelepciunea naşte, întotdeauna smerenie. Atenţie: Împăraţii, inclusiv Împăratul Cerurilor, se înconjoară de înţelepţi şi nu de deştepţi. În forma reală proverbul, „cel mai deştept cedează”, este „cel mai înţelept cedează”- Maica Domnului, a fost înţeleaptă, când a rostit cuvintele „iată roaba Domnului- fie mie după cuvântul Tău” şi nu deşteaptă! Sălaşul deşteptăciunii este mintea iar sălaşul înţelepciunii este inima. Ferice de cel care le are pe amândouă iar apoi le îmbracă în iubire. Deşteptul înţelept se aseamănă vistierului care scoate din visteriile sale cele mai bune bucate. În Noul Testament- Iuda a fost deştept iar Domnul Iisus Hristos a fost Înţelept şi Preamilostiv, Saul a fost deştept iar Pavel a fost înţelept. Mai marii şi învăţaţii templului au fost deştepţi, ştiau Legea şi s-au priceput să ucidă prin răstignire- iar Hristos a fost Înţelept şi Atotbun, înţelegând neputinţa umană şi robia ei celui rău, rugându-se „Părinte iartă-le lor...”
Istoria a demonstrat că Înţelepciunea a învins deşteptăciunea!
Mă bucur că am scris despre acest dar Dumnezeiesc, mântuitor, care este atât de necesar lumii în care trăim. Vă îndrum pe toţi, cei care veţi citi acest eseu „despre Înţelepciune”, să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă dea Înţelepciune şi veţi vedea că viaţa vi se va schimba. Nu daţi pe Google să căutaţi înţelepciunea ci aprindeţi o lumânare, îngenunchiaţi, lăsaţi inima să şoptească, tainic, lui Dumnezeu şi veţi simţi că inima voastră va începe să bată într-un ritm pe care, până acum, nu-l ştiaţi iar apoi veţi auzi, în bătaia inimii, cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul”- vă veţi aduce aminte de cuvintele de la început „Începutul Înţelepciunii este frica de Dumnezeu”.
Copilul râde...
Iubirea şi Înţelepciunea lui e jocul
Tânărul cântă
Jocul şi Înţelepciunea lui e iubirea
Batrânul tace
Jocul şi iubirea lui e Înţelepciunea.
Bran
04.03.2011 Protoiereu Stavrofor
Pr. Gheorghe Colţea
luni, 28 februarie 2011
Să fi bun părinte!
Să fi bun părinte!
De ce mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu- (tu ştii acest lucru şi de aceea, bănuiesc că ştiind despre mine că sunt Dumnezeu- mă numeşti bun).
Bunătatea este un atribut exclusiv al Lui Dumnezeu- este una din expresiile iubirii Dumnezeieşti sau mai bine spus este insusi rodul iubirii dumnezeieşti.Şi totusi întrebăm: de ce spunem despre un om că este bun? Sau de ce spunem despre un lucru sau despre o vietate, oarecare, că este bună?
Pentru că toate- şi omul şi vietăţile şi lucrurile neinsufletite, sunt rodul facerii mâinilor Lui Dumnezeu. Pentru că toate sunt rodul iubirii Lui Dumnezeu exprimată în bunătatea Lui. Toate cele bune sunt oglinda în care se vede bunătatea Lui Dumnezeu şi toate cele bune sunt expresia bunătăţii lui Dumnezeu. De ce trebuie să fii bun? Ca sa te asemeni Lui Dumnezeu.
Şi a văzut Dumnezeu că toate sunt bune foarte!
Se naşte însă o nouă întrebare: ce spunem despre cele care nu sunt bune? Ele nu sunt rodul facerii mâinilor Lui Dumnezeu cel Atotbun? Sau ele nu reflectă bunătatea Creatorului?
Ba da! Dar despre acestea spunem că au fost oarecand ale lui Dumnezeu iar acum sunt ale celui rău. Chiar părintele răului- Lucifer- a fost bun, fiind înger purtător de lumină- dar s-a întunecat ridicându-se împotriva Lui Dumnezeu cel Atotbun.
Şi omul a fost bun- chiar bun foarte- dar păcătuind s-a schimbat. Şi locuri şi timpuri şi vietăţi şi materii- au fost bune foarte dar s-au schimbat. Astfel cele care erau ale Lui Dumnezeu au devenit ale diavolului. Diavolul s-a făcut cunoscut creaţiei Lui Dumnezeu ca fiind „căpetenia răutăţilor şi al hulei”- urzitorul vicleniei şi împotrivitorul Lui Dumnezeu. De aceea cine sau ce este rău devine oglindă a diavolului- fie om, fie dobitoc, fie materie însufleţită fie neînsufleţită. Efortul lucrării de mântuire şi rodul jertfei Lui Hristos constă tocmai în aducerea tuturor din starea de rău în starea de bun- aceasta lucrare o numim restaurare fie a omului fie a creatiei.
Când mă adresez unui om cu cuvintele „fi bun” îl invit să fie obiect al restaurării fiinţei umane „în starea cea de la început”.
Mântuirea este de fapt un „drum întors”- o „călătorie înapoi”- ceea ce a fost dinspre bine spre rău, dinspre viaţă spre moarte şi dinspre cer spre pământ, prin Hristos devine „de la rău la bine” şi „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” (Cântările învierii).
Iată-mă teologhisind sau filozofând despre „bine” sau despre „bun” plecând de la dorinţa de a-i răspunde unui preot care a revendicat o lămurire pentru un cuvânt de despărţire pe care i l-am adresat intr-o zi „să fi bun părinte!”.
Acest îndemn se dorea a fi o urare din partea unui prieten către un prieten sau o poruncă din partea unui duhovnic către un ucenic: să te asemeni Lui Dumnezeu, să fi omul Lui Dumnezeu, să fi oglindă Lui Dumnezeu (să se vadă chipul Lui Dumnezeu în tine!)═ să fi ceea ce proverbial, ţăranul român numeste „pâinea Lui Dumnezeu”: gustos, aburind, îmbiind şi oferindu-te pentru ceilalţi.
Apropos: când este bun un câine- când e bun sau când e rău? Răspuns: un câine e bun când e rău- adică când îşi face datoria- iar datoria lui e să fie rău păzind cu străşnicie ceea ce i-a fost încredinţat. Când e bun un om? –răspuns: când îşi face conştiincios datoria, când îşi împlineşte vocaţia, când se străduieşte să fie aşa cum l-a dorit şi îl doreşte Dumnezeu. Un câine trândav adică „blând” e un câine „rău” care nu-şi merită răsplata iar un om „rău” nu-şi merită răsplata atunci cand nu e „bun”, atenţie: vocaţia celor două creaturi este diferită- (fac o paranteză═lumea întoarsă pe dos, lumea păcatului, a făcut din om, câine- adică fiinţă crudă, insensibilă, cu porniri de fiară iar din câini a făcut locatari de apartament. Omul, din stăpânitor al dobitoacelor, a devenit slujitorul lor- „şi atunci te întreb pe tine care-i om şi care-i câine?” întrebare deosebit de legitimă- chiar dacă e folosită doar ca text al unui cântec popular).
Oricum, cred că în rai vor intra doar oameni buni- oamenii care se aseamănă Lui Dumnezeu- oamenii care ştiu să ierte, care înţeleg neputinţele şi nepriceperea semenilor lor, cei care îi înţeleg pe cei agresivi şi răutăcioşi, cei care dau împrumut fără camătă, cei care împart, fără părere de rău, bucata de pâine cu semenii lor, cei care se roagă pentru cei care îi blesteamă şi cei care, cu tenacitate, continuă să facă bine celor care le fac rău şi îi urăsc.
Mai mult decât ceilalţi oameni preotul trebuie să fie „omul Lui Dumnezeu” să fie „chip al blândeţelor” şi „vistier al bunătăţilor” adică depozitar de bunătate.
Foarte des afirmăm despre lumea în care trăim, pe bună dreptate, că este o lume în care „răul” zburdă în voie- uitând că noi înşine facem parte din această lume şi contribuim, zi de zi, la ridicarea agresivităţii şi a răului la rang de virtute socială.
Suntem ca elevul care este nemulţumit de nota primită, din partea profesorului, nu de extemporalul pe care l-a scris el însuşi.
Închei promiţând şi promiţându-mi că nu voi înceta să spun celor care îmi cer „un cuvânt” (ca unui duhovnic) „ să fi bun” iar preoţilor să le şoptesc, când îi îmbrăţişez „ să fi bun părinte”- celor cărora li se va părea prea sărac cuvântul meu sau celor care mă vor întreba de ce le-am spus „să fi bun părinte” (ca şi când eu aş avea părerea, despre ei, că nu sunt prea buni?!?) le răspund: „aşa mi-a zis Dumnezeu” şi aşa-mi spun mie însumi în fiecare dimineaţă când mă spăl pe faţă şi mă privesc în oglindă. (să fi bun părinte sau sa fi cum doresti să fie alţii).
Fa binele, arunca-l in mare si te vei intalni cu el!
Bran
Data 28.02.2011 Protoiereu Stavrofor
Gheorghe Coltea
miercuri, 23 februarie 2011
=PREDOSLOVIE=
Celor care se vor hrăni din cuvântul meu, fie din articolele care vor răspunde unor teme venite dinspre societate, fie din înregistrările Radio Trinitas- le cer de pe acum iertare pentru hrana smerit săţioasă sau searbădă la gust- rugăndu-i să înţeleagă neputinţa omenească. Pentru cei care se vor sminti sau se vor poticni de cuvântul meu, mă voi ruga să primească în suflet bucuria de a mă ierta- dar şi dorinţa de a se ruga şi ei, pentru mine.
Bunului Dumnezeu îi cer iertare pentru că ies din ogorul dat mie (parohia) şi cu cerbicia specifică firii omeneşti- nedomolite de Har, semăn în ogorul altora (cuvântul meu va fi citit de fii duhovniceşti ai altor preoţi).
Mă rog: Doamne nu mă lăsa să fiu semănător de neghină!
Ierarhului meu îi cer binecuvântare pentru a-mi îngăduii această lucrare asigirându-l că voi păstra şi voi mărturisi dreapta credinţă, a moşilor şi strămoşilor noştrii şi că nu voi vesti propria-mi înţelepciune ci, în smeritele cuvinte, voi căuta să-l vestesc pe Dumnezeu.
Doresc să fiu curajos în cuvinte, să păstreze bunul simţ, dar să nu ocolesc adevărul.
Când voi spune, pe faţă, adevărul- o voi face pentru a pălmui minciuna şi pe tatăl ei iar când voi înveşmânta adevărul în cuvinte frumoase şi exprimate cu grijă o voi face pentru a ocroti pe semenii mei, care oricum, sunt mai puţin păcătoşi decât mine.
Mă leg să fac binele- Doamne Ajută-mă!
Binecuvântare tuturor.
Data 22.02.2011 Protopop Stavrofor
Pr. Colţea Gheorghe
Protopop de Bran-Zărneşti
Abonați-vă la:
Postări (Atom)