Convorbiri Audio
Înregistrare convorbiri
Pr. Prot. Colţea alături de Pr. Cătălin
3. Pr. Stravofor Ghe. Coltea - Pelerin la Sf. Munte Athos
2. Tâlcuire la Duminica celor 10 leproşi
1.Despre Duminica Înfricoşătoarei Judecaţi
luni, 28 februarie 2011
Să fi bun părinte!
Să fi bun părinte!
De ce mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu- (tu ştii acest lucru şi de aceea, bănuiesc că ştiind despre mine că sunt Dumnezeu- mă numeşti bun).
Bunătatea este un atribut exclusiv al Lui Dumnezeu- este una din expresiile iubirii Dumnezeieşti sau mai bine spus este insusi rodul iubirii dumnezeieşti.Şi totusi întrebăm: de ce spunem despre un om că este bun? Sau de ce spunem despre un lucru sau despre o vietate, oarecare, că este bună?
Pentru că toate- şi omul şi vietăţile şi lucrurile neinsufletite, sunt rodul facerii mâinilor Lui Dumnezeu. Pentru că toate sunt rodul iubirii Lui Dumnezeu exprimată în bunătatea Lui. Toate cele bune sunt oglinda în care se vede bunătatea Lui Dumnezeu şi toate cele bune sunt expresia bunătăţii lui Dumnezeu. De ce trebuie să fii bun? Ca sa te asemeni Lui Dumnezeu.
Şi a văzut Dumnezeu că toate sunt bune foarte!
Se naşte însă o nouă întrebare: ce spunem despre cele care nu sunt bune? Ele nu sunt rodul facerii mâinilor Lui Dumnezeu cel Atotbun? Sau ele nu reflectă bunătatea Creatorului?
Ba da! Dar despre acestea spunem că au fost oarecand ale lui Dumnezeu iar acum sunt ale celui rău. Chiar părintele răului- Lucifer- a fost bun, fiind înger purtător de lumină- dar s-a întunecat ridicându-se împotriva Lui Dumnezeu cel Atotbun.
Şi omul a fost bun- chiar bun foarte- dar păcătuind s-a schimbat. Şi locuri şi timpuri şi vietăţi şi materii- au fost bune foarte dar s-au schimbat. Astfel cele care erau ale Lui Dumnezeu au devenit ale diavolului. Diavolul s-a făcut cunoscut creaţiei Lui Dumnezeu ca fiind „căpetenia răutăţilor şi al hulei”- urzitorul vicleniei şi împotrivitorul Lui Dumnezeu. De aceea cine sau ce este rău devine oglindă a diavolului- fie om, fie dobitoc, fie materie însufleţită fie neînsufleţită. Efortul lucrării de mântuire şi rodul jertfei Lui Hristos constă tocmai în aducerea tuturor din starea de rău în starea de bun- aceasta lucrare o numim restaurare fie a omului fie a creatiei.
Când mă adresez unui om cu cuvintele „fi bun” îl invit să fie obiect al restaurării fiinţei umane „în starea cea de la început”.
Mântuirea este de fapt un „drum întors”- o „călătorie înapoi”- ceea ce a fost dinspre bine spre rău, dinspre viaţă spre moarte şi dinspre cer spre pământ, prin Hristos devine „de la rău la bine” şi „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer” (Cântările învierii).
Iată-mă teologhisind sau filozofând despre „bine” sau despre „bun” plecând de la dorinţa de a-i răspunde unui preot care a revendicat o lămurire pentru un cuvânt de despărţire pe care i l-am adresat intr-o zi „să fi bun părinte!”.
Acest îndemn se dorea a fi o urare din partea unui prieten către un prieten sau o poruncă din partea unui duhovnic către un ucenic: să te asemeni Lui Dumnezeu, să fi omul Lui Dumnezeu, să fi oglindă Lui Dumnezeu (să se vadă chipul Lui Dumnezeu în tine!)═ să fi ceea ce proverbial, ţăranul român numeste „pâinea Lui Dumnezeu”: gustos, aburind, îmbiind şi oferindu-te pentru ceilalţi.
Apropos: când este bun un câine- când e bun sau când e rău? Răspuns: un câine e bun când e rău- adică când îşi face datoria- iar datoria lui e să fie rău păzind cu străşnicie ceea ce i-a fost încredinţat. Când e bun un om? –răspuns: când îşi face conştiincios datoria, când îşi împlineşte vocaţia, când se străduieşte să fie aşa cum l-a dorit şi îl doreşte Dumnezeu. Un câine trândav adică „blând” e un câine „rău” care nu-şi merită răsplata iar un om „rău” nu-şi merită răsplata atunci cand nu e „bun”, atenţie: vocaţia celor două creaturi este diferită- (fac o paranteză═lumea întoarsă pe dos, lumea păcatului, a făcut din om, câine- adică fiinţă crudă, insensibilă, cu porniri de fiară iar din câini a făcut locatari de apartament. Omul, din stăpânitor al dobitoacelor, a devenit slujitorul lor- „şi atunci te întreb pe tine care-i om şi care-i câine?” întrebare deosebit de legitimă- chiar dacă e folosită doar ca text al unui cântec popular).
Oricum, cred că în rai vor intra doar oameni buni- oamenii care se aseamănă Lui Dumnezeu- oamenii care ştiu să ierte, care înţeleg neputinţele şi nepriceperea semenilor lor, cei care îi înţeleg pe cei agresivi şi răutăcioşi, cei care dau împrumut fără camătă, cei care împart, fără părere de rău, bucata de pâine cu semenii lor, cei care se roagă pentru cei care îi blesteamă şi cei care, cu tenacitate, continuă să facă bine celor care le fac rău şi îi urăsc.
Mai mult decât ceilalţi oameni preotul trebuie să fie „omul Lui Dumnezeu” să fie „chip al blândeţelor” şi „vistier al bunătăţilor” adică depozitar de bunătate.
Foarte des afirmăm despre lumea în care trăim, pe bună dreptate, că este o lume în care „răul” zburdă în voie- uitând că noi înşine facem parte din această lume şi contribuim, zi de zi, la ridicarea agresivităţii şi a răului la rang de virtute socială.
Suntem ca elevul care este nemulţumit de nota primită, din partea profesorului, nu de extemporalul pe care l-a scris el însuşi.
Închei promiţând şi promiţându-mi că nu voi înceta să spun celor care îmi cer „un cuvânt” (ca unui duhovnic) „ să fi bun” iar preoţilor să le şoptesc, când îi îmbrăţişez „ să fi bun părinte”- celor cărora li se va părea prea sărac cuvântul meu sau celor care mă vor întreba de ce le-am spus „să fi bun părinte” (ca şi când eu aş avea părerea, despre ei, că nu sunt prea buni?!?) le răspund: „aşa mi-a zis Dumnezeu” şi aşa-mi spun mie însumi în fiecare dimineaţă când mă spăl pe faţă şi mă privesc în oglindă. (să fi bun părinte sau sa fi cum doresti să fie alţii).
Fa binele, arunca-l in mare si te vei intalni cu el!
Bran
Data 28.02.2011 Protoiereu Stavrofor
Gheorghe Coltea